X 
Arşiţa stiri: 184
Jocurile Olimpice stiri: 141
Transnistria stiri: 1455

Un cunoscut prezentator britanic a dispărut în Grecia

7 iun. 22:00   Externe
3329 0

Prezentatorul britanic Michael Mosley a dispărut miercuri pe insula grecească Symi, după ce a plecat singur la o plimbare pe coastă pe o căldură toridă. Căutările pentru găsirea lui sînt în curs şi vineri.

Mosley, un cunoscut medic, adept al dietelor bazate pe post intermitent, a fost văzut ultima dată miercuri la ora 13:30 (10:30 GMT), cînd a plecat la o scurtă plimbare pe o potecă stîncoasă între plaja Agios Nikolaos şi satul Pedi, au declarat oficiali ai poliţiei, notează Noi.md cu referire la agerpres.

Poliţia, pompierii, paza de coastă şi voluntari îl caută în prezent pe Mosley atît pe uscat, cît şi pe mare, folosind un elicopter, drone şi un cîine de salvare, în contextul în care temperaturile au atins 40 de grade Celsius.

Mosley nu avea la el telefonul mobil, ceea ce îngreunează localizarea sa.

"Pînă în prezent nu avem dovezi despre ceea ce s-ar fi putut întîmpla, dacă este vorba de un accident... sau de altceva", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, care a dorit să rămînă anonim.

Poliţia cercetează relatările potrivit cărora el ar fi vorbit cu localnici la jumătatea plimbării sale.

Primarul din Symi, Lefteris Papakalodoukas, a declarat că de la plajă pînă la Pedi este o plimbare de 10 minute. Ar mai dura încă 40 de minute pentru a ajunge la un drum principal. "Este foarte ciudat", a declarat Papakalodoukas reporterilor. "Nu poţi să dispari, nu te poţi pierde", a subliniat el.

Symi este o insulă stîncoasă slab populată din estul Mării Egee, cu o lungime de aproximativ 16 kilometri şi aproximativ 2.500 de locuitori.

Mosley, în vîrstă de 67 de ani, este bine cunoscut în Marea Britanie pentru serialul BBC "Trust Me, I'm a Doctor". El a apărut, de asemenea, în emisiunile "The One Show" de la BBC şi "This Morning" de la ITV.

Mosley a popularizat dieta 5:2, care susţine postul intermitent.

0
0
1
5
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав