X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un copil de 12 ani a plecat singur în vacanță în Bali

24 apr. 2018,, 00:02   Externe
5797 0

După o ceartă cu părinții, mulți copii se închid în camera lor, însă nu și un băiat de 12 ani din Sydney, Australia.

Furios pe părinții lui, copilul a păcălit-o pe bunică să îi dea pașaportul, apoi a luat avionul pînă în Bali, să uite de supărare într-o vacanță exotică, scrie The Guardian.

Băiatul de 12 ani le-a spus părinților că pleacă la școală, însă în schimb a mers cu scuterul pînă la gară, apoi a luat trenul spre aeroport. Folosindu-se de serviciul de check-in din terminal, el s-a urcat la bordul unui avion spre Perth, unde a făcut o escală, apoi a zburat în Indonezia.

Copilul și-a plănuit bine vacanța. A căutat o companie aeriană care le permite minorilor să zboare neînsoțiți, a făcut rezervări la hotelul All Seasons din Bali, toate după ce a furat cardul de credit al părinților săi. O singură dată a fost oprit pentru a i se cere actele: în Perth, unde a trebuit să le prezinte funcționarilor de la aeroport un act care să ateste că a împlinit 12 ani.

„Mi-au cerut doar carnetul de elev și pașaportul, ca să le dovedesc că am 12 ani. A fost grozav, pentru că îmi doream mult să plec într-o aventură”, a declarat copilul, potrivit The Guardian Australia.


În Bali, el s-a cazat la hotel, spunîndu-le angajaților că el a sosit mai devreme, dar că urmează să ajungă și sora lui în scurt timp.

Cînd nu a mai ajuns la școală, profesorii i-au alertat pe părinți, care s-au dat peste cap să îl găsească. După ce au descoperit istoricul căutărilor pe internet și au aflat că se află în Bali, mama lui a zburat în Indonezia pentru a-l aduce acasă. „Nu îi place să audă cuvîntul «nu». Am fost șocați... Nu există sentiment care să descrie ce am simțit noi cînd am aflat că este plecat din țară”, a mărturisit mama copilului.

Nu este clar dacă băiatul va primi vreo pedeapsă pentru spaima pe care au tras-o părinții lui, însă probabil nu va mai vizita țări exotice în viitorul apropiat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?