După aproape cinci decenii, bărbatul, acum în vîrstă de 50 de ani, deţine 20.000 de jucării, care îi ocupă aproape întregul spaţiu din locuinţa, şi un record mondial Guinness, obţinut în 2014, cînd colecţia sa ajunsese la 10.000 de obiecte.
''O jucărie este asemenea unui povestitor prin ea însăşi'', a spus Lugue, oferind detalii despre hobby-ul său din mijlocul unei grămezi de jucării diverse, în locuinţa sa cu trei etaje.
''Spre exemplu, îmi oferă posibilitatea de a arunca o privire înspre perioada cînd am cumpărat-o, care este povestea ei, care sînt întîmplările asociate acestei achiziţii'', a spus el.
Lugue, care locuieşte în localitatea Apalit, din Pampanga, o provincie la nord-vest de Manila, şi-a construit locuinţa în mod special pentru a-şi depozita colecţia.
I-a plăcut să se joace mereu cu jucăriile, dar chiar şi cînd era copil avea o grijă deosebită de ele şi îi plăcea să le expună în anumite locuri, spre ''deosebire de ceilalţi copii, care îşi distrugeau jucăriile''.
Deşi cea mai mare parte a colecţiei de jucării a fost obţinută prin achiziţii personale, unele au fost donate de prieteni şi familie.
''Îmi invitam prietenii să... mîncăm la McDonald's... şi mergînd o singură dată, puteam să-mi completez întregul set'', a spus el.
Unul dintre cele mai valoroase obiecte din colecţie este o figurină ''Hetty Spaghetti'', o mascotă din lanţul de restaurante Jollibee, pe care mama lui i-a oferit-o în 1988.
Visul lui este de a-şi expune colecţia pentru public sau chiar să deschidă un muzeu pentru ''a le oferi altora şansa de a-şi reaminti de întîmplări din propria copilărie''.
Adăuga comentariu