Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un bucătar ar putea lua Premiul Nobel pentru Pace

7 ian. 2019,, 03:02   Externe
2743 0

Jose Andres a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace 2019. Este un maestru bucătar american, de origine spaniolă, instalat în Statele Unite de peste 20 de ani ani, care oferă mese gratuite celor care au de suferit de pe urma catastrofelor naturale.

Jose Andres este omul care i-a făcut pe americani să descopere tapasul mexican. Însă celebritatea sa nu se oprește la farfuriile cu mîncare. Bucătarul-șef în vîrstă de 49 de ani este cunoscut și pentru acțiunile sale umanitare.

Spaniolul, care a venit în SUA acum mai bine de 20 de ani, a primit cetățenia în 2013. Propus pentru Premiul Nobel pentru Pace 2019, el ar putea deveni primul bucătar care primește prestigioasa recompensă.

Începînd din 2010, ONG-ul său, World Central Kitchen, oferă mese gratuite victimelor catastrofelor natuale. Jose Andres și-a fondat ONG-ul după teribilul cutremur din Haiti, soldat cu peste 300.000 de morți, tot atîția răniți și 1,2 milioane de sinistrați.

Pe numele său complet José Ramón Andrés Puerta, maestrul bucătar deține restaurante în Washington D.C., Los Angeles, Las Vegas, South Beach (Florida), Frisco (Texas) și Dorado (Puerto Rico). Andrés este și președintele consiliului LA Kitchen, o firmă socială din Los Angeles care militează pentru reducerea risipei alimentare, furnizează pregătire profesională și pledează pentru acces la hrană de calitate. În 2015, Andres a primit o medalie în domeniul umanitar chiar la Casa Albă. Deja în 2012 apărea pe coperta revistei Time:


În ultimii opt ani, voluntarii organizației sale au servit mese calde, echilibrate nutrițional și în același timp savuroase în Florida, Carolina de Sud, Texas. În 2017, peste 3 milioane de mese calde au fost pregătite pentru portoricanii afectați de uraganul Maria. La sfîrșitul anului trecut, de Ziua Recunoștinței, ONG-ul lui Andres a organizat o mare masă pentru sinistrații incendiilor din California. 15.000 de persoane au venit să mănînce din bucatele oferite de Jose Andres la Paradise, orașul californian devastat de flăcări. Cu această ocazie, Jose Andres s-a înconjurat de mai multe vedete ale gastronomiei, între care Guy Fieri și Tyler Florence, pentru a le servi sinistraților celebra plăcintă cu dovleac, pregătită în aceeași zi.

Nominalizarea lui Jose Andres la Premiul Nobel pentru Pace a fost propusă de un congresmen american, John Delaney, reprezentant de Maryland și candidat la alegerile prezidențiale din 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?