X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un bebeluş abandonat într-un canal a fost salvat de pisici

18 noi. 2021,, 23:30   Externe
2931 0

Un nou-născut abandonat într-o scurgere din orașul indian Mumbai a fost salvat de polițiști și se recuperează într-un spital local. Autoritățile încearcă acum să afle cum a ajuns copilul în scurgere.

Doctorii de la spitalul Rajawadi au declarat că fetița „este bine” și este monitorizată, scrie odoras.md.

Poliția a anunțat că localnicii au descoperit bebelușul după ce au observat mai multe pisici care s-au adunat într-un loc pe marginea drumului și au devenit zgomotoase.

Polițiștii nu au făcut speculații, însă cazurile similare din trecut au fost atribuite preferinței pe care părinții indieni o au pentru fii. Femeile sînt deseori discriminate în societate și fetele sînt văzute ca o povară financiară, în special în comunitățile sărace.

India are una dintre cele mai mari discrepanțe între bebelușii băieți și fete. Deși majoritatea fetușilor nedoriți sînt avortați în clinicile ilegale, nu sînt neobișnuite nici cazurile de fete născute și abandonate sau ucise.


În cazul fetiței de cinci zile, ea a fost salvată duminică de un echipaj de polițiști condus de o femeie. Cînd au sosit la fața locului, au găsit bebelușul în interiorul unei scurgeri. Copilul, îmbrăcat cu haine subțiri și așezat în apă, era agitat și țipa. Polițiștii au scos-o din scurgere și au dus-o la spital.

„Cînd am ridicat-o, era rece, iar mîinile i se albăstriseră”, a spus agentul Sheetal Sonawane.

Incidente similare în care sînt implicate fete nou-născute au loc des în India. Activiștii pentru drepturile omului spun că preferința familiilor indiene pentru fii a dus la milioane de avorturi în ultimii zeci de ani. Fostul premier Manmohan Singh a descris situația ca fiind „o rușine națională” și a cerut „o cruciadă” pentru salvarea fetelor nou-născute. Cînd a preluat puterea, în 2014, actualul premier, Narendra Modi le-a cerut indienilor să nu-și mai ucidă fetele.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?