X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un alpinist britanic lasă o maşină de canotaj pe Mont Blanc

4 sep. 2019,, 21:30   Externe
2376 0

Jean-Marc Peillex, primarul localităţii Saint-Gervais din Alpii francezi, i-a cerut preşedintelui Emmanuel Macron să ia măsuri împotriva „ţicniţilor” care se caţără pe Mont Blanc, după mai multe incidente.

Sîmbătă, un turist britanic a abandonat o maşină de vâslit pe cel mai înalt vîrf din Europa. Alpinistul a urcat muntele ducînd în spate aparatul cu care intenţiona să facă o cascadorie, dar nu a mai avut puterea să-l care şi la coborîre şi l-a lăsat într-un adăpost alpin situat la 4.362 de metri altitudine. În cursul weekendului, un turist german a urcat pe munte însoţit de cîinele său, deşi fusese avertizat de poliţie să-şi lase animalul de companie la un refugiu, înainte de ascensiunea finală.

El a plecat în cursul nopţii din refugiu împreună cu cîinele, care a supravieţuit dar la întoarcere avea labele însîngerate, după cum arată fotografiile postate pe contul de Twitter al primarului francez. În iunie, doi alpinişti elveţieni au aterizat la est de masivul Mont Blanc cu un avion de mici dimensiuni şi au început ascensiunea spre culme. Interceptaţi de poliţie, au fost amendaţi cu 38 de euro şi li s-a permis să decoleze, întrucît ei încălcaseră doar o lege din anii 1960 care demarca locurile de aterizare din acea zonă. Primarul solicită adoptarea unor noi legi care începînd din 2020 să-i pedepsească drastic pe „ţicniţii” care le încalcă şi să „readucă pacea pe Mont Blanc”.


Oficialităţile franceze se confruntă cu un uriaş influx de alpinişti care speră să ajungă pe vîrful de 4.810 metri înălţime, ceea ce creşte riscurile legate de securitate şi de impactul asupra mediului. Creşterea temperaturilor atmosferice din ultima vreme a dus la topirea zăpezilor şi la amplificarea riscului declanşării unor căderi de pietre pe rutele cele mai populare. Iar retragerea gheţarilor, care se topesc sub impactul încălzirii globale, lasă în urmă pante de granit mai vulnerabile la eroziune.

Masivul alpin atrage aproape 25.000 de căţărători în fiecare an, iar aglomeraţiile care se creează dau naştere la situaţii tensionate între echipele care concurează pentru poziţia lor şi la campări ilegale extinse./abuzoian

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?