X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

UE, presată să relaxeze regulile care obligă efectuarea zborurilor cu avioane goale

6 ian. 2022,, 09:51   Externe
2963 0

Comisia Europeană este spusă la presiuni pentru a relaxa încă odată regulile cu privire la atribuirea sloturilor de decolare şi aterizare pe aeroporturile din Uniunea Europeană, reguli care creează situaţii în care avioanele zboară fără pasageri în contextul pandemiei, informează AFP și Agerpres.

Legislaţia europeană obligă transportatorii aerieni să utilizeze cel puţin 80% din sloturile lor de decolare şi aterizare pe aeroporturi, în caz contrar riscînd să le piardă în următorul an. Însă aceste reguli, concepute pentru situaţii normale de trafic, au devenit imposibil de aplicat în contextul scăderii dramatice a cererii pentru bilete de avion ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Ministrul belgian al Mobilităţii, Georges Gilkinet, i-a trimis luni o scrisoare comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean, în care îi cere încetarea acestei aberaţii economice şi de mediu, criticată de actorii din sectorul transportului aerian.

După ce în luna martie 2020 a suspendat aplicarea regulilor europene cu privire la utilizarea sloturilor, în ideea de a evita ca transportatorii aerieni să opereze zboruri cu avioane goale, Bruxelles-ul a recomandat o revenire progresivă la normalitate ca urmare a redresării parţiale a traficului aerian.

Începînd din data de 28 martie 2021, companiile aeriene sînt obligate să utilizeze 50% din sloturile lor de decolare şi aterizare pe aeroporturi, pentru a putea să şi le păstreze, însă chiar şi acest procent este considerat excesiv de sectorul aerian, care este încă într-o fază de convalescenţă, în special după apariţia variantei Omicron care a provocat o nouă scădere a rezervărilor în această iarnă.


Cu toate acestea, la data de 15 decembrie 2021, Bruxelles-ul a anunţat că pentru următorul sezon de vară, care se întinde între 28 martie şi 29 octombrie, pragul va fi majorat la 64% din sloturile de decolare şi aterizare pe aeroporturi, un anunţ care a provocat nemulţumiri în rîndul companiilor aeriene.

În scrisoarea trimisă Adinei Vălean, ministrul belgian al Mobilităţii, Georges Gilkinet, solicită o nouă reducere a pragului, menţionînd circumstanţele excepţionale care există în prezent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?