Nimeni dintre cei care cunosc istoria şi realităţile demografice, precum şi economia acestui oraş, nu pune la îndoială acest adevăr. Chiar şi cei care critică politica actualei administraţii de la Washington recunosc acest adevăr, precum o face Bernard-Henri Lévy într-un articol publicat în numărul din 21 decembrie al Le Point.
Problema majoră a recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului este momentul ales. Ar fi fost indicat ca această recunoaştere să facă parte dintr-un plan mai amplu de pace şi de soluţionare a problemei statalităţii Palestinei. Procesul de pace fiind însă practic suspendat, orice soluţie, fie şi extrem de radicală, contribuie în mod paradoxal la reluarea negocierilor.
Ierusalim a fost declarat de ONU oraş internaţional în 1947, fără a face parte din noul stat Israel sau din statele arabe existente. O soluţie care trebuie privită din perspectiva momentului: încă se mai credea după al Doilea Război Mondial că este posibil ca un oraş să nu facă parte dintr-un stat, ci să aibă un statut special.
La fel s-a crezut în cazul multor oraşe, dar istoria a arătat că Berlinul nu poate fi divizat între două state, după cum nici Trieste nu poate avea un statut special pe o perioadă mai lungă de timp. Berlinul a fost divizat din motive ideologice. Ierusalimul este divizat din motive religioase, iar această diviziune se dovedeşte a fi mai puternică decît cea ideologică, fiind încă prezentă.
La ora actuală, această soluţie nu este viabilă. Singurele soluţii sînt posesia Ierusalimului integral de către Israel sau partajarea Ierusalimului între două state, Israel şi Palestina. Ultima soluţie era deja din ce în ce mai utopică încă înainte de momentul recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israel de către SUA. În 1948, la sfîrşitul războiului arabo-israelian, Israelul şi Iordania au negociat divizarea oraşului, Iordania urmînd să administreze Ierusalimul de Est, ceea ce s-a întîmplat începînd cu decembrie 1949.
Ca urmare a războiului de 6 zile din 1967, Ierusalimul de Est a fost supus suveranităţii Israelului, chiar dacă ulterior ONU a adoptat numeroase rezoluţii care au condamnat acest gest. Este mai puţin cunoscut faptul că, după 1948, arabii din Ierusalimul de Vest au plecat de bună voie sau au fost forţaţi să plece. La fel s-a întîmplat cu evreii din partea de est a oraşului.
Astfel, în perioada 1948-1967, Ierusalimul a devenit un oraş complet divizat din punct de vedere etnic şi religios (minoritatea creştină locuieşte tradiţional în Ierusalimul de Est, dar reprezintă 5% din total - de aici temerile liderilor religioşi creştini referitoare la decizia SUA).
Adăuga comentariu