X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

UE a purtat negocieri secrete cu regimul de la Phenian

15 mar. 2018,, 14:02   Externe
2437 0

O delegaţie a Parlamentului European a purtat timp de trei ani negocieri secrete cu Coreea de Nord în încercarea de a se pune capăt programului nuclear al Phenianului, a dezvăluit unul din membrii acestei delegaţii, în marja sesiunii plenare de la Strasbourg a legislativului european, transmite AFP, citată de Agepres.

„Ne-am întîlnit în secret cu înalţi responsabili nord-coreeni în 14 ocazii. Le-am înţeles îngrijorările şi ei le înţeleg pe ale noastre”, a declarat miercuri eurodeputatul conservator britanic Nirj Deva, într-o conferinţă de presă.

Spre a se pune capăt tensiunilor cu Coreea de Nord, această delegaţie „a apărat fără încetare un dialog fără condiţii prealabile”, a subliniat Deva.

Eurodeputatul britanic a ţinut să dezvăluie desfăşurarea acestor discuţii înaintea summitului istoric anunţat între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, întîlnire ce urmează să aibă loc cel tîrziu la finele lunii mai.

Discuţiile europarlamentarilor cu responsabili nord-coreeni, printre care s-au aflat şi miniştri, s-au ţinut cu regularitate la Bruxelles. „Le-am spus în termeni neechivoci că, dacă vor continua programul de rachete şi programul nuclear, aceasta nu va duce decît la o concluzie inevitabilă la care nu îndrăznim să ne gîndim”, a rezumat Nirj Deva.

Aceeaşi delegaţie a avut, în paralel, întîlniri cu responsabili din SUA, China, Japonia şi Coreea de Sud, întîlniri ce au vizat tot alimentarea dialogului în favoarea „unei Peninsule Coreene a cărei denuclearizare va putea fi verificată”.

Potrivit lui Nirj Deva, delegaţia PE a jucat un rol în construirea unei încrederi suficiente pentru crearea unui dialog între SUA şi Coreea de Nord.

Uniunea Europeană a impus o serie de sancţiuni Coreei de Nord în urma programelor balistic şi nuclear dezvoltate de aceasta.

UE întreţine totuşi relaţii diplomatice cu Coreea de Nord din 2001, la fel ca majoritatea statelor sale membre.

Şapte state comunitare dispun de ambasade la Phenian (Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Romînia şi Suedia).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?