Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

UE a început să livreze combustibil în Ucraina

5 mar. 2018,, 10:41   Externe
2291 0

Uniunea Europeană vine în ajutorul Ucrainei, după ce Gazprom a decis să rezilieze contractul cu Naftogaz.

ncetat să-i mai livreze gaze naturale. Mai multe ţări din spaţiul comunitar sunt dispuse să acopere deficitul de gaze naturale. Potrivit ministrului Energiei de la Kiev, statul vecin are în rezervă 9,6 miliarde de metri cubi de combustibil şi foloseşte zilnic 111 milioane.

Autoritățile au introdus un plan național de acțiune, pentru a economisi gazul. Astfel, până în 6 martie, instituțiile de învățământ vor fi închise, iar oamenii au fost îndemnați să reducă temperatura în locuințe cu până la două grade.

Totodată, unele centrale termo-electrice din țara vecină au început să folosească păcură în loc de gaz. În pofida tensiunilor cu Moscova, ţara vecină continuă tranzitarea gazelor naturale ruseşti către Europa.

Prin urmare, livrările către consumatorii din Republica Moldova nu sunt perturbate și sunt realizate în volume depline. Rusia a decis să sisteze exportul de gaze în Ucraina, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce Curtea de Arbitraj de la Stockholm a hotărât ca Gazprom să achite Ucrainei o compensație de 4,63 miliarde de dolari pentru livrarea incompletă a cantităților de gaze convenite pentru tranzit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?