X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ucraina se va lupta pînă la capăt împotriva Nord-Stream 2

10 sep. 2021,, 22:00   Externe
2198 5

Ucraina se va lupta împotriva exploatării controversatului gazoduct ruso-german Nord-Stream 2 care îi ocoleşte teritoriul, în ciuda finalizării proiectului, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al preşedinţiei, Serghei Nikiforov.

Preşedintele Volodimir Zelenski "a subliniat mereu că Ucraina se va lupta împotriva acestui proiect politic rus pînă la finalizarea sa şi după aceasta şi chiar după începerea livrărilor de gaze", a precizat el.

Kievul a primit totuşi "garanţii" de la Berlin şi Washington cu privire la menţinerea tranzitului de gaz rusesc pe teritoriul său "timp de cel puţin zece ani", a adăugat purtătorul de cuvînt.

Rusia a anunţat anterior vineri finalizarea acestui gazoduct controversat care trece pe sub Marea Baltică şi leagă direct Rusia şi Germania.

Pe termen lung, proiectul va priva Ucraina de cel puţin 1,5 miliarde de dolari pe an, sumă pe care ea o primeşte în prezent pentru tranzitul de gaz rusesc pe teritoriul său.

Kievul se teme de asemenea ca o oprire a tranzitului să nu faciliteze o eventuală invazie a Rusiei, deoarece Moscova nu va mai trebuie să îşi facă griji în legătură cu infrastructura de gaz ucraineană pentru a-şi alimenta cu gaz principalii săi clienţi europeni.

Întrebat vineri la Summitul Strategiei Europene de la Ialta (YES) dacă ar putea exista cu adevărat un război total cu Rusia, care a anexat Peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014 şi îi sprijină pe separatiştii din estul Ucrainei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns: "Cred că se poate întîmpla".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?