X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ucraina se pregăteşte să-şi majoreze exporturile de energie electrică către UE

28 iul. 2022,, 08:31   Externe
2140 0

Ucraina se pregăteşte să-şi majoreze exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană pentru a ajuta Europa să „reziste presiunii energetice”, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski.

„Vom creşte exporturile noastre de energie electrică către consumatorii din Uniunea Europeană”, a declarat Vladimir Zelenski în discursul său zilnic, transmite Digi24.ro.

Aceste declaraţii au fost făcute la o zi după un acord al ţărilor membre ale Uniunii Europene de a reduce în mod coordonat consumul de gaze şi de a ajuta astfel Germania după o scădere drastică a livrărilor ruse.

„În pofida războiului, am asigurat integrarea în timp record a reţelelor ucrainene în sistemul european”, a subliniat preşedintele ucrainean.

„Exporturile noastre ne permit nu numai să ne majorăm veniturile în valută, dar şi să-i ajutăm pe partenerii noştri să reziste presiunii energetice. Vom face treptat din Ucraina o ţară garant al securităţii energetice a Europei”, a continuat el.


Pe de altă parte, Vladimir Zelenski a comentat distrugerea parţială a podului Antonovski din regiunea de sud Herson.

„Toate podurile vor fi, desigur, reconstruite, dar de către noi”, a declarat el, explicînd că acest pod strategic pentru aprovizionarea armatei ruse a fost vizat pentru „a face ţăndări” planurile inamicului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?