Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ucraina introduce "taxă pentru Google"

29 iun. 2021,, 10:15   Externe
2365 1

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, a semnat Legea nr. 1525-IX adoptată de Rada Supremă la 3 iunie, care obligă companiile străine de Internet să stabilească un TVA de 20% la vînzarea serviciilor lor pe teritoriul Ucrainei, numită deja "taxa pentru Google".

Despre acest lucru a anunțat serviciul de presă al Oficiului Președintelui Ucrainei (OPU).

Administrația președintelui ucrainean mizează pe faptul că ”Legea cu privire la modificările aduse Codului Fiscal al Ucrainei privind anularea impozitării veniturilor acumulate de nerezidenți sub formă de plăți pentru producerea și/sau distribuirea publicității și îmbunătățirea procedurii de impozitare cu taxa pe valoarea adăugată a tranzacțiilor pentru furnizarea de servicii electronice de către nerezidenți către persoane fizice" va permite majorarea veniturilor din TVA la bugetul de stat.

"Astfel de reguli de impozitare devin deja o practică obișnuită în alte țări, de exemplu, în țările Uniunii Europene, în Australia, Belarus, Kazahstan și altele", se arată în raport.

OPU a explicat că acum companiile străine care furnizează servicii electronice pentru ucraineni sunt obligate să se înregistreze drept plătitori ai taxei pe valoarea adăugată în cadrul unei proceduri simplificate prin intermediul unui serviciu electronic special, în cazul în care suma totală din realizarea operațiunilor relevante depășește 1 milion UAH pe an.


Nerezidenții vor depune rapoarte simplificate în format electronic în limba ucraineană sau engleză.

Potrivit documentului, sînt scutite de TVA serviciile de învățămînt la distanță prin Internet dacă rețeaua este utilizată exclusiv ca mijloc de comunicare între profesor și ascultător.

De asemenea, sînt scutite de taxa pe valoarea adăugată operațiunile de furnizare a serviciilor educaționale prin accesul la resursele educaționale, științifice și informaționale publice pe Internet în domeniile cunoașterii și la specialitățile în care sînt instruiți solicitanții de învățămînt superior, dacă implementarea și furnizarea acestora nu necesită participarea omului.

De la 1 ianuarie 2022, TVA va fi anulată în cazul achitării de către companiile ucrainene a serviciilor pentru producția sau distribuția publicității în străinătate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?