COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 944 930   INFECTAȚI 366 256(+94)   TRATAȚI 350 497      DECESE 9217(+9)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3020

Ucraina i-a propus Rusiei să prelungească contractul de gaze, chiar dacă cel actual nu a expirat

27 oct. 10:15   În lume
2848 0

Ucraina i-a propus Rusiei să prelungească contractul de tranzit al gazelor fără a aștepta expirarea celui actual, a declarat șeful Companiei Operator GTS Ukrainî Serhii Makogon, relatează Noi.md.

„Sugerăm cu insistență, în cazul în care există interes al părții americane și celei germane, să prelungim contractul de tranzit acum, fără a aștepta anul 2024. Putem face acest lucru”, a spus el într-un interviu acordat site-ului TSN.

Potrivit lui Makogon, Kievul este dispus „și astăzi” să semneze un acord pe un termen de la zece la cincisprezece ani „cu volume de tranzit de cel puțin 45 de miliarde de metri cubi pe an”. Rusia nu a răspuns la această propunere, a spus Makogon.

Șeful Companiei ucrainene este convins că promisiunile de menținere a tranzitului prin Ucraina după lansarea Nord Stream 2, care au fost date de Germania și Statele Unite, sînt de natură declarativă și nu au la bază mecanisme reale. El a adăugat că nu există documente care să descrie acest proces.

„Pentru mine este dificil să definesc cu precizie termenul „folosirea gazului drept armă”. După părerea mea, Rusia deja folosește gazul drept armă. Pentru că vedem ce se întîmplă cu prețul gazului, atît de multe întreprinderi din Europa pur și simplu își opresc activitatea și unele chiar declară faliment. Acestea sînt întreprinderi din industria chimică, producția de îngrășăminte și altele similare”, a spus Makogon .


Actualul acord de tranzit pe cinci ani dintre Rusia și Ucraina prevede că Gazprom garantează pomparea a 65 de miliarde de metri cubi de gaz în primul an și cîte 40 de miliarde în următorii patru - pînă la sfîrșitul lui 2024. Șeful Gazprom Alexei Miller a menționat că Compania este pregătită să continue tranzitul și după expirarea acestui termen, pornind de la fezabilitatea economică și starea tehnică a sistemului ucrainean de transport al gazelor.

Vara Germania și Statele Unite au emis o declarație comună în care au promis că vor asigura tranzitul gazului rusesc prin Ucraina după 2024. Ei au calificat acest lucru drept o condiție pentru funcționarea Nord Stream 2. În special, Berlin se angajează să folosească toate pîrghiile pentru a facilita prelungirea contractului cu pînă la zece ani. Dacă Moscova folosește energia drept o armă împotriva țărilor europene, atunci Germania se angajează să obțină implementarea unor restricții împotriva Rusiei, se arată în declarație.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X