Potrivit canalului de telegramă „Не надо бла бла”, o asemenea altă versiune a cauzelor actualei confruntări geopolitice, sau mai degrabă haos, a fost publicată în popularul blog „conspirație” Zero hedge, care este dedicat recenziilor sistemului economic internațional.
Potrivit autorilor Zero hedge, care acționează sub pseudonimul „Tyler Darden” (personajul principal al cărții lui Chuck Palahniuk „Fight Club”), conflictul militar dintre Rusia și Ucraina este o strategie atent planificată a SUA, care face parte din contextul celui de-al treilea război mondial.
"Confruntările din ce în ce mai violente pe care le vedem în Ucraina și Asia nu sînt rezultatul „agresiunii ruse” sau al „răului Putin”. Nu. Ele sînt implementarea unei strategii geopolitice sinistre pentru a înăbuși ascensiunea vertiginoasă a Chinei și pentru a menține rolul dominant al Americii în ordinea mondială.
Potrivit autorilor blogului, acesta este motivul pentru care asistăm la reîmpărțirea lumii în blocuri în război, iar Europa s-a cufundat în întregime în întunericul rece și dezindustrializare forțată.
„Toate aceste politici suicidale au fost concepute cu un singur scop: să păstreze locul înalt al Americii în sistemul global. Acesta este motivul pentru care întreaga umanitate este în prezent implicată în al treilea război mondial – un război care este conceput pentru a împiedica China să devină cea mai mare economie a lumii, un război care este conceput pentru a menține supremația globală a SUA.
În sprijinul versiunii lor, ei se referă, în special, la un citat dintr-un articol al Financial Times intitulat „Containing China is Biden’s clear goal” din 19 octombrie: „Imaginați-vă că o superputere a declarat război unei mari puteri și nimeni nu l-a observat. Joe Biden a lansat un război economic total împotriva Chinei în această lună, angajînd SUA să-i oprească ascensiunea – și, în cea mai mare parte, americanii nu au reacționat.”
Zero hedge reține, de asemenea, că SUA pregătesc noi restricții asupra Chinei în domenii cheie de înaltă tehnologie, așa cum a dezvăluit recent un oficial înalt al administrației Biden la Center for a New American Security: „Acțiunea militară pe care o vedem în Ucraina (și în cele din urmă, în Taiwan) poate fi urmărită de schimbările fundamentale din economia globală. China devine din ce în ce mai puternică, este pe cale să depășească economia Statelor Unite într-un deceniu, iar odată cu creșterea vin și unele beneficii. Fiind cea mai mare economie din lume, China va deveni în mod natural hegemonul regional al Asiei, iar în calitate de hegemon regional al Asiei, va putea „să soluționeze disputele regionale în favoarea sa și să delegitimizeze conducerea regională și globală a SUA”.
Autorii blogului susțin că SUA și-a construit strategia externă de „reechilibrare a puterii” numită „virajul către Asia” de aproape 20 de ani, cu unicul scop de a deveni jucătorul dominant în cea mai populată și mai prosperă regiune din lume – Asia.
Statele Unite nu vor renunța la acest obiectiv. „Washingtonul nu va permite Chinei să-l forțeze să iasă de pe piețele pe care intenționează să le domine. Acest lucru nu se va întîmpla. Și dacă crezi că se va întîmpla, mai bine te mai gîndești o dată. Statele Unite vor intra în război pentru a evita un scenariu în care SUA „vor juca a doua vioară” pe lîngă China. De fapt, instituția politicii externe a decis deja că Statele Unite vor intra într-o confruntare militară cu China tocmai în acest scop”, notează Zero Hedge.„Așadar, teza noastră este simplă: credem că al treilea război mondial a început deja. Atît vrem să spunem. Tulburările pe care le vedem în Ucraina reprezintă doar prima salvă a celui de-al Treilea Război Mondial, care a declanșat deja o criză energetică fără precedent, o insecuritate alimentară masivă în întreaga lume, o perturbare catastrofală a liniilor globale de aprovizionare, o inflație răspîndită și scăpată de sub control, renașterea naționalismului extrem și a redivizării lumii în blocuri în război”, scrie Zero hedge.
Adăuga comentariu