X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Turcia mai face o mișcare care ar putea provoca tensiuni suplimentare în relaţia cu Grecia

12 oct. 2020,, 21:33   Externe
4922 0

Marina turcă a informat duminică că nava de explorare Oruc Reis va fi în Mediterana de Est "din 12 pînă în 20 octombrie" în zona în care s-a aflat în lunile august şi septembrie, ceea ce ar putea genera tensiuni suplimentare în relaţia Turciei cu Grecia, transmite AFP.

Oruc Reis va desfăşura activităţi în zonă, inclusiv la sud de insula greacă Kastellorizo, conform mesajului transmis de sistemul de avertizare maritimă NAVTEX.

Atena şi Ankara au cunoscut o lună de mari tensiuni după desfăşurarea de către Turcia, din 10 august pînă la mijlocul lunii septembrie, a acestui vas escortat de nave de război pentru a efectua explorări în largul insulei elene, la 2 km de coasta Turciei, o zonă cu potenţial ridicat de zăcăminte de gaze naturale.

Grecia revendică controlul asupra apelor ce înconjoară insula Kastellorizo, pretenţie respinsă de Turcia, care insistă că are drepturi mai extinse datorită litoralului său mai lung.

Ankara şi-a desfăşurat acţiunile în Mediterana de Est ignorînd apelurile repetate din partea Uniunii Europene şi ale Atenei care i-au cerut să înceteze.

Navei Oruc Reis i se va alătura în următoarea misiune de "sondaj seismic" alte două nave, Ataman şi Cengiz Han, potrivit NAVTEX.

Schimburile bilaterale la cel mai înalt nivel de la începutul tensiunilor au avut loc săptămîna trecută, cînd miniştrii de externe ai Turciei şi Greciei s-au întîlnit în marja unui forum de securitate desfăşurat la Bratislava.

În cadrul unui summit desfăşurat la începutul acestei luni, UE a ameninţat Ankara cu sancţiuni dacă Turcia nu va opri activităţile de explorare în apele revendicate de Cipru şi Grecia. Turcia a descris această ameninţare ca fiind "neconstructivă", dar cea mai recentă decizie a Ankarei va face să crească din nou tensiunile în relaţia dintre Ankara şi Bruxelles.

Ministrul german de externe Heiko Maas urmează să efectueze miercuri o vizită la Ankara, potrivit presei de stat turceşti TRT, în cadrul căreia problematica Mediteranei de Est va ocupa un loc central.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?