X 
Transnistria stiri: 1892

Trump spune că Putin l-a dezamăgit din cauză că nu opreşte războiul: „Ar putea să-i pună capăt rapid”

15 oct. 14:30   Externe
3553 0

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este „foarte dezamăgit” de liderul rus Vladimir Putin, cu doar c îteva zile înainte de vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, informează miercuri DPA.

„Sînt foarte dezamăgit, pentru că eu și Vladimir aveam o relație foarte bună. Probabil încă o mai avem. Nu știu de ce el continuă acest război”, a afirmat Donald Trump marți seara într-o conferință de presă la Casa Albă după întrevederea cu președintele Argentinei, Javier Miley.

Liderul de la Casa Albă a spus că Putin pur și simplu nu dorește să pună capăt conflictului cu Ucraina, care durează de mai bine de trei ani și jumătate.

„Și cred că asta îl face să arate foarte rău. Ar putea să-i pună capăt. Ar putea să-i pună capăt rapid”, a adăugat președintele SUA, potrivit Agerpres.

Putin s-a implicat într-un război care trebuia să se încheie „într-o săptăm înă”, dar care se prelungește timp de aproape patru ani, a afirmat președintele american.


„A pierdut aproximativ 1,5 milioane de soldați, iar în ceea ce privește numărul de răniți, numărul de persoane fără brațe, numărul de persoane fără picioare, este un război teribil. Este cea mai gravă pierdere de vieți omenești de la al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat Trump, citat de publicația The Moscow Times.

Economia Rusiei este în pragul colapsului, după cum o demonstrează cozile lungi de la benzinării, a continuat Trump. În același timp, acesta a lăudat Ucraina pentru eforturile de a se apăra împotriva Rusiei.

Totodată, liderul de la Casă Albă nu a exclus posibilitatea furnizării de rachete de croazieră Tomahawk către Ucraina. El declarase anterior că dorește să discute această problemă cu Rusia.

0
0
0
4
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий