Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Trump spune că procedura de demitere iniţiată după discuția cu Zelenski este "o glumă"

26 sep. 2019,, 11:28   Externe
2015 0

Preşedintele american Donald Trump a continuat miercuri să ridiculizeze scandalul politic declanşat în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să-l ancheteze pe Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul prezidenţial al democraţilor.

Donald Trump afirmă că procedura de demitere declanşată în legătură cu convorbrirea cu preşedintele ucrainean este "o glumă"

"Este o glumă. O destituire pentru asta?", a afirmat preşedintele SUA cu ocazia unei conferinţe de presă la New York după ce Casa Albă a publicat stenograma conversaţiei lui Trump şi Zelenski, din data de 25 iulie, relatează postul ABC.

"Vînătoarea de vrăjitoare continuă," a mai afirmat Donald Trump, făcînd referire la ancheta, coordonată de procurorul special Robert Mueller, în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Liderul american a mai declarat că discuţia sa telefonică cu Zelenski a fost "minunată (...), o conversaţie perfectă".


De asemenea, Trump i-a cerut lui Biden să dea dovadă de "transparenţă" în legătură cu acuzaţiile sale că ar fi obţinut venituri de milioane de dolari în urma unor afaceri din Ucraina şi China.

Totodată, liderul american a mai spus că ar putea publica o altă conversaţie telefonică pe care a avut-o cu Zelenski.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat marţi seară lansarea unei investigaţii parlamentare care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă este acuzat că i-a cerut preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfăşurată pe 25 iulie, să ofere informaţii compromiţătoare despre activităţi de afaceri ale lui Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.

Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept "neinspirată" decizia lui Nancy Pelosi. "Democraţii au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump", a spus Parscale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?