Un reporter i-a spus lui Trump că „are de-a face cu un Vladimir Putin foarte încăpățînat”. „Și cu Zelenski. Zelenski este de asemenea foarte încăpățînat”, a răspuns președintele american, relatează bbc.com.
„Considerați că Putin este un tip bun sau rău?”, a întrebat apoi jurnalistul președintele SUA.
„Îl cunosc foarte bine. Și am trecut prin multe împreună”, a spus șeful Casei Albe, revenind apoi la acuzațiile de conspirație cu autoritățile ruse pentru discreditarea contracandidatei sale la alegerile prezidențiale din 2016, Hillary Clinton (Trump consideră aceste acuzații false).
Apoi Trump a amintit despre loviturile pe care Rusia le-a dat asupra orașelor ucrainene imediat după primul tur de negocieri de pace de la Istanbul. Președintele SUA a reacționat destul de dur și a spus că Putin „și-a pierdut complet mințile”.Vineri, 30 mai, el a repetat că nu se aștepta la o asemenea evoluție a evenimentelor.
„A trebuit să văd lucruri care m-au surprins foarte mult. Rachete au fost lansate asupra unor orașe precum Kiev, în timpul negocierilor care, după părerea mea, erau foarte aproape de final”, a spus Trump. „Aproape am rezolvat problema, cînd au început să fie lansate rachete spre cîteva orașe și oameni au murit. Am văzut lucruri care m-au surprins. Și nu îmi place să fiu surprins. Așa că sînt foarte dezamăgit”, a adăugat acesta.
Adăuga comentariu