Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Trump îl avertizează pe Trudeau

12 iun. 2018,, 20:05   Externe
3068 0

Preşedintele american Donald Trump a calificat marţi drept ''foarte bun'' ultimul summit al G7 care a avut loc în Canada, în pofida disputelor pe care le-a avut cu aliaţii Washingtonului, însă a atenţionat că criticile premierului canadian Justin Trudeau ''vor costa scump'' Canada, informează AFP.

"Am avut un summit foarte bun cu G7", a declarat Trump, înainte de a-l critica la rândul său pe premierul canadian.

Tonul dintre Donald Trump şi Canada a urcat brusc sâmbăta trecută, imediat după încheierea summitului G7 şi adoptarea anevoioasă a unei declaraţii comune.

Din avionul prezidenţial în drum spre Singapore şi spre summitul istoric cu Kim Jong Un, Trump l-a acuzat pe Justin Trudeau că este "necinstit", a denunţat taxele vamale canadiene asupra produselor lactate şi totodată a retras aprobarea americană pentru declaraţia G7.

"Avem un foarte mare deficit comercial cu Canada... 295% la produsele lactate, este foarte nedrept pentru fermierii noştri", a insistat marţi Donald Trump la Singapore.


Trudeau a reiterat la sfârşitul summitului că noile taxe vamale impuse de SUA Canadei la oţel şi aluminiu sunt "insultătoare" dat fiind istoria între cele două ţări şi, la fel ca Uniunea Europeană, a confirmat contramăsuri în iulie.

Revenind asupra atmosferei generale a G7 şi fotografiei cu el în faţa cancelarului federal german Angela Merkel alături de alţi lideri aliaţi, Trump a răspuns: "Aceasta era o reuniune amicală. Ştiu că nu par amabil" în fotografie, a mai spus liderul american.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?