Măsura pare a fi cea mai recentă încercare a lui Trump de a se răzbuna pe cei pe care îi consideră dușmani politici și vine la o zi după punerea sub acuzare a fostului director al FBI, James Comey, notează Reuters.
Monaco a ajutat la coordonarea răspunsului Departamentului de Justiție la atacurile din 6 ianuarie 2021 ale susținătorilor lui Trump asupra Capitoliului SUA, transmite safenews.md.Ea a ocupat funcția de consilier pe probleme de securitate în administrația președintelui Barack Obama și a fost procuror general adjunct în administrația președintelui Joe Biden. Monaco a început să lucreze pentru Microsoft în iulie, pentru a conduce relațiile companiei cu guvernele din întreaga lume, potrivit profilului său de LinkedIn.
Trump a scris pe Truth Social că Monaco este „o amenințare la adresa securității naționale a SUA, mai ales avînd în vedere contractele importante pe care Microsoft le are cu guvernul Statelor Unite”.
„Consider că Microsoft ar trebui să o concedieze imediat pe Lisa Monaco”, a scris el.
Autorizațiile de securitate ale lui Monaco au fost revocate în februarie. Vineri, Trump a declarat că guvernul SUA i-a interzis accesul în toate proprietățile federale din cauza „multelor acte ilicite ale lui Monaco”.
Microsoft a refuzat să comenteze postarea lui Trump.
Joi, Comey, care conducea FBI-ul cînd a început ancheta privind legăturile dintre campania lui Trump din 2016 și guvernul rus, a fost pus sub acuzare pentru declarații false și obstrucționarea unei proceduri parlamentare.
Vineri, Trump a declarat că se așteaptă la mai multe acuzații împotriva dușmanilor săi, spunînd reporterilor: „Cred că vor mai fi și alții”, dar a precizat că nu are o listă.
Adăuga comentariu