Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Trump cere măsuri de securizare a frontierelor SUA

12 dec. 2018,, 18:41   Externe
2143 0

Preşedintele american, Donald Trump, a evocat „atacul terorist” din Franţa pentru a cere opoziţiei democrate din Statele Unite să aprobe măsuri de securizare a frontierelor.

„Un alt atac terorist rău în Franţa. Noi vom consolida şi mai mult securitatea la frontiere. Chuck Schumer şi Nancy Pelosi trebuie să ne ofere voturile pentru a avea securitate suplimentară la frontiere!”, a declarat Donald Trump prin Twitter, referindu-se la liderii Partidului Democrat (de opoziţie).

Donald Trump s-a întîlnit marţi, la Casa Albă, cu senatorul Chuck Schumer, liderul grupului democrat din Senatul SUA, şi cu Nancy Pelosi, considerat viitorul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Trump le-a cerut să ofere finanţare pentru construirea controversatului zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

„Democraţii şi preşedintele Barack Obama au oferit Iranului 150 de miliarde de dolari fără a primi nimic în schimb, dar nu vor să aloce cinci miliarde de dolari pentru securitatea naţională şi pentru zid?”, a adăugat Trump.

Înaintea întîlnirii cu liderii opoziţiei, preşedintele SUA avertiza că va ordona armatei să finalizeze construirea zidului antiimigraţie la frontiera cu Mexicul.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?