X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Trump adună liderii G7 la o videoconferinţă

15 apr. 2020,, 20:01   Externe
2805 0

Preşedintele american, Donald Trump, va face, joi, o întîlnire în sistem de videoconferinţă a liderilor Grupului celor 7 (G7) destinată coordonării răspunsurilor naţionale de combatere a noului coronavirus, conform informaţiilor furnizate, marţi, de Casa Albă, transmite DPA.

Liderii principalelor democraţii industrializate s-au întîlnit pentru prima dată în sistem de videoconferinţă la mijlocul lunii martie, reuniunea fiind consacrată aceluiaşi subiect: pandemia COVID-19, transmite agerpres.ro.

SUA, care deţin anul acesta preşedinţia rotativă a G7, au fost nevoite să anuleze reuniunea fizică din acest an din cauza pandemiei.

Ţările membre ale G7 (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia) se confruntă cu focare importante ale noului virus.

Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Judd Deere, a declarat că întîlnirea va avea drept scop "coordonarea răspunsurilor naţionale" la pandemie.


"Lucrînd împreună, G7 adoptă o abordare cuprinzătoare a societăţii pentru a gestiona criza în mai multe domenii, printre care sănătate, finanţe, asistenţă umanitară, ştiinţă şi tehnologie", a afirmat Deere.

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA au avut anterior discuţii şi au emis o declaraţie ce reiterează angajamentul G7 "de a face tot ceea ce este necesar" pentru a se asigura creşterea şi protejarea economiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?