X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Trudeau: Nu există o motivaţie politică în arestarea fiicei fondatorului Huawei

7 dec. 2018,, 10:00   Externe
2112 0

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat joi că Guvernul Canadei nu a avut nicio implicare în arestul lui Meng Wanzhou, fiica fondatorului companiei chineze Huawei, relatează BBC şi Reuters.

Trudeau a transmis că Administraţia de la Ottawa a fost notificată cu cîteva zile în avans de planul de a o aresta pe Meng Wanzhou, care urmează să fie extrădată în Statele Unite. Prim-ministrul nu a oferit mai multe detalii, avînd în vedere că Wanzhou urmează să fie audiată vineri.

„Autorităţile competente au luat decizia în acest caz, fără vreo implicare politică sau ingerinţă. Am fost anunţaţi cu cîteva zile înainte de acest plan”, a declarat Trudeau.

De asemenea, Justin Trudeau a anunţat că nu a discutat despre această problemă cu alţi oficiali internaţionali.

Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei şi director financiar al companiei, a fost arestată sîmbătă pe aeroportul din Vancouver. China a cerut eliberarea sa imediată, catalogînd arestul drept o încălcare a drepturilor omului.


Momentan nu se cunoaşte motivul exact al arestării. Motivul arestului este încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite, a transmis o sursă familiară situaţiei.

Autorităţile din Statele Unite au început să cerceteze compania Huawei din anul 2016, sub suspiciunea că aceasta trimitea produse fabricate în Statele Unite către Iran şi alte ţări, lucru care încalcă legile de exporturi din SUA.

Într-un comunicat oficial, reprezentanţii companiei Huawei au transmis că nu cunosc niciun motiv pentru care Wanzhou ar fi putut fi arestată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?