X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Trudeau: Canada a intrat în al doilea val epidemic şi nu este momentul pentru austeritate

25 sep. 2020,, 01:00   Externe
1820 1

Primul ministru, Justin Trudeau, a anunțat că în Canada a început al doilea val al crizei epidemice de COVID-19, avertizând că ţara se află în pragul unei recrudescenţe în cazul în care populaţia nu urmează recomandările de sănătate publică, transmite Reuters.

Numărul total al îmbolnăvirilor cu noul Covid-19 a ajuns, la nivel mondial, la 32.111.518 potrivit datelor publicate de worldometers. Dintre acestea, 23.692.401 reprezintă cazuri de pacienți vindecați, în timp ce 982.196 de oameni și-au pierdut viața în contextul crizei sanitare.

Premierul canadian a ținut miercuri un discurs, în cadrul căruia a subliniat că ţara ”este la o răscruce” într-un moment în care patru mari provincii trec printr-un al doilea val epidemic. Trudeanu a afirmat că guvernul va face tot ceea ce este necesar pentru ca ţara să-şi revină de pe urma pandemiei declanșată de noul virus ucigaș care a pus la pământ economia.

Săptămâna trecută, Canada a înregistrat o medie zilnică de 1.123 de cazuri, faţă de o medie de 380 la mijlocul lui august. Numărul infectărilor a ajuns la 147.756, iar cel al deceselor la 9.243.

Potrivit unui sondaj Abacus Data, canadienii sunt mai îngrijoraţi acum de criza epidemică decât au fost la debutul pandemiei, în luna aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?