X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Trei țări UE vor colabora pentru dezvoltarea unui nou model de aeronave de vînătoare

6 dec. 2018,, 09:21   Externe
1972 0

Franţa şi Germania vor colabora cu Spania la un proiect de dezvoltare a unui nou model de aeronavă de vînătoare, acordul oficial urmînd să fie semnat la Spectacolul Aviatic de la Paris din iunie 2019, a declarat o sursă din Guvernul german, citată de Reuters.

Franţa şi Germania au încheiat acordul oficial la începutul lunii noiembrie.

Aeronava ar urma să fie dată în utilizare în anul 2040 şi va înlocui avionul de vînătoare Dassault Rafales al Franţei şi modelul german Eurofighter.

Ministrul Apărării francez a postat un mesaj pe Twitter prin care a transmis că acordul încheiat între cele două ţări include o prezentare a prototipului la mijlocul anului 2019.

Administraţiile de la Paris şi Berlin au decis iniţial să ofere Spaniei statusul de observator în cadrul programului, dar în urma discuţiilor cu oficialii Spanioli au decis să încheie un acord complet.


„Intenţia curentă este să semnăm un acord trilateral în cadrul Spectacolului Aviatic Le Bourget din Paris, care va avea loc în anul 2019”, a declarat sursa.

Germania, Franţa şi Spania au finalizat studii separate în ceea ce priveşte următoarea generaţie de avioane de vînătoare. Administraţia de la Madrid lua în considerare aderarea la programul dezvoltat de Germania şi Franţa, dar purta discuţii şi cu Marea Britanie pentru un proiect lansat în luna iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?