Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Trei țări UE cheamă Ucraina și Rusia la discuții de pace

26 mai. 2022,, 12:00   Externe
2752 0

Italia și Ungaria au cerut UE să pledeze pentru încetarea focului în Ucraina. Cele două state fac, de asemenea, presiuni pentru discuțiile de pace ale Ucrainei cu Rusia, punîndu-se în dezacord cu alte state membre care intenționează să adopte o linie dură cu privire la Moscova înainte de summitul Consiliului UE, transmite RBC-Ucraina cu referire la Reuters.

Proiectul declarației finale pentru summitul din 30-31 mai spune că Uniunea Europeană este „neclintită în angajamentul său de a ajuta Ucraina să-și exercite dreptul inalienabil la autoapărare împotriva agresiunii ruse”. Actul nu conține mențiuni privind negocieri de pace.

La o întîlnire a reprezentanților UE, ambasadorul Italiei a propus modificări ale textului, spunînd că ar trebui să se refere la discuțiile de pace și la încetarea imediată a focului ca unul dintre primele obiective ale UE, potrivit celor prezenți la întrunire.

Această propunere a fost susținută de Ungaria și Cipru, care sînt printre statele cele mai critice față de noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei, care a fost blocat de cîteva săptămîni din cauza dezacordurilor interne.

Ungaria se opune embargoului petrolier planificat, iar Ciprul este îngrijorat de propunerea de interzicere a vînzărilor de proprietăți către cetățenii ruși.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?