COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 604 909   INFECTAȚI 259 202(+154)   TRATAȚI 251 850     DECESE 6255(+2)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2829
Puterea stiri: 6439
Coronavirus stiri: 7310

Trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre Israel

14 mai. 08:05   În lume
1273 2

Trei rachete au fost lansate joi din sudul Libanului spre Israel, a indicat o sursă militară libaneză, notează AFP.

Armata israeliană a confirmat tirurile, dar a subliniat că rachetele au căzut în Marea Mediterană.

Potrivit unor surse militare şi de securitate libaneze, proiectilele au fost trase dintr-o zonă aflată lîngă tabăra de refugiaţi palestinieni din Rachidiyé, în sudul Libanului, o ţară învecinată cu Israelul.

O sursă apropiată Hezbollah, duşman de moarte al Israelului, a indicat că această mişcare armată libaneză nu a fost implicată în tirurile respective.

"Cu puţin timp în urmă, trei rachete au fost trase din Liban şi au căzut în Marea Mediterană în largul coastelor de nord ale Israelului", a declarat armata israeliană într-un comunicat.

Aceste tiruri au avut loc în timp ce Israelul a desfăşurat tancuri de-a lungul barierei de separare cu Fîşia Gaza, ţinta unor intense atacuri israeliene în ziua a patra a unui nou conflict sîngeros cu grupurile armate din enclava palestiniană care au tras rachete spre teritoriul israelian.

În 2014, în timpul unei precedente ofensive israeliene împotriva Fîşiei Gaza, au fost, de asemenea lansate rachete din sudul Libanului spre nordul Israelului, reaminteşte agenţia France Presse.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Noul parlament și-a început activitatea. Ce așteptări aveți de la activitatea sa?
🔽🔽