Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Trei cubanezi, salvați de pe o insulă pustie, unde au fost blocați timp de o lună

10 feb. 2021,, 22:30   Externe
2637 0

Garda de Coastă din SUA a salvat trei oameni de origine cubaneză de pe o insulă pustie din Bahamas, unde au fost blocați vreme de 33 de zile.

În tot acest timp, naufragiații au mîncat nuci de cocos și au reușit să supraviețuiască, au anunțat autoritățile, potrivit CNN, transmite libertatea.ro.

„E incredibil. Nu știu cum au reușit. Am fost uimit cînd am văzut că erau într-o formă fizică atît bună”, a declarat lt. Justin Dougherty, pentru afiliatul CNN WPLG.

Naufragiații au fost găsiți luni, de echipajele aeriene ale Gărzii de Coastă SUA, în timp ce acestea făceau patrule de rutină. Atunci, echipajele au văzut, pe insula Anguilla Cay, între Strîmtoarea Florida și Cuba, doi bărbați și o femeie fluturînd steaguri improvizate.

Garda de Coastă le-a trimis în acea zi la sol un radio, apă și mîncare, iar marți, autoritățile s-au întors și i-au salvat pe oameni de pe insulă. Naufragiații nu au avut răni grave, dar au fost transportați la spital, pentru a fi consultați. Cei trei cubanezi au rămas blocați pe insulă, în urmă cu aproximativ cinci săptămîni, după ce barca lor s-a scufundat în apele agitate ale mării, iar ei au putut să înoate pînă la mal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?