COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 539 104   INFECTAȚI 258 581(+97)   TRATAȚI 251 347     DECESE 6242(+2)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2819
Puterea stiri: 6418
Coronavirus stiri: 7297

Trei cercetători de la un laborator de virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit în noiembrie 2019

25 mai. 00:00   În lume
1917 0

Trei cercetători de la un laborator de virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit cu simptome suficient de grave încît să meargă la spital, în noiembrie 2019, a relatat duminică Wall Street Journal, citînd un raport al serviciilor de informaţii ale SUA, transmit Reuters, dpa şi EFE.

Raportul, despre care nu s-a aflat pînă acum, ar putea alimenta apelurile la extinderea investigaţiilor asupra teoriei că noul coronavirus a "scăpat" dintr-un laborator chinezesc, cu toate că grupul de experţi ai OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) care au vizitat China la începutul acestui an au afirmat că această versiune este "extrem de improbabilă", menţionează dpa.

Informaţia vine în contextul în care OMS are prevăzută săptămîna aceasta o şedinţă la care ar urma să se discute despre următoarea etapă a anchetei privind originea noului coronavirus.

În ianuarie, în ultimele zile ale administraţiei preşedintelui Donald Trump, o "fişă informativă" a Departamentului de Stat a indicat că în toamna lui 2019 mai mulţi cercetători de la Institutul de virologie din Wuhan (WIV) au prezentat simptome corespunzătoare atît COVID-19 cît şi altor afecţiuni sezoniere comune.

Documentul serviciilor de informaţii prezintă mai detaliat numărul celor care s-au îmbolnăvit, momentul şi vizitele lor la spital.

Un oficial citat de Wall Street Journal a menţionat că aceste informaţii trebuie investigate mai în profunzime, iar altul a notat că, deşi informaţiile sînt "precise", nu se explică de ce s-au îmbolnăvit respectivii cercetători.

Administraţia Trump a susţinut teoria că virusul a pornit dintr-un laborator din Wuhan, în timp ce administraţia noului preşedinte democrat Joe Biden a făcut apel la strîngerea de dovezi suplimentare, înainte de a se trage concluzii privind originea virusului.

După vizita în Wuhan, echipa de cercetători ai OMS nu a ajuns la o concluzie definitivă în acest sens. China, care a raportat primele cazuri de îmbolnăvire la sfîrşitul lui 2019, a respins teoria că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


[No canvas support]
  • Votat 0
🔽🔽