Topul celor mai romantice oraşe din Europa Centrală

Topul celor mai romantice oraşe din Europa Centrală

CNN a realizat un top al celor mai romantice 15 oraşe din Europa Centrală, în care au fost incluse mai multe aşezări din Ungaria, Cehia şi Polonia. Americanii se declară uimiţi de „vederile pastorale, vîrfurile montane care taie respiraţia şi coastele spectaculoase” din regiune.


Cesky Krumlov, Cehia


Localizat în sudul Cehiei, acest orăşel este perfect pentru o călătorie în doi. Potrivit CNN, citat de Mediafax, oamenii care vor să viziteze acest loc vor fi impresionaţi de castelul Cesky Krumlov şi străzile oraşului medieval, precum şi muzeele şi galeriile de artă.


Sopot, Polonia


Pe coasta de la Marea Baltică a Poloniei sînt aşezate mai multe oraşe frumoase, iar Sopot, în viziunea americanilor, este cel mai impresionant din punct de vedere arhitectural. „Oraşul este un rai pentru cei care doresc să aibă parte de momente romantice la malul mării”, arată redactorii topului. Oraşul are clădiri în stilul Art Nouveau, precum şi o viaţă de noapte vibrantă, cu foarte multe cluburi şi baruri aflate la ultimele etaje.


Szentendre, Ungaria


Plin de galerii de artă şi muzee, Szentendre este unul dintre cele mai romantice oraşe din Ungaria, arată americanii. Aflat pe malul Dunării, aşezarea este o destinaţie foarte bună pentru „relaxare şi inspiraţie”. Turiştii pot cumpăra tururi cu barca pe Dunăre şi se pot plimba pe străzile colorate ale oraşului. Transportul este „foarte bun”, iar drumul cu trenul de la Budapesta este „foarte romantic”.


Banska Stiavnica, Slovacia


Aşezat lîngă mai multe dealuri împădurite, localitatea se află în centrul Slovaciei. Clădirile acesteia se află sub protecţia UNESCO, iar americanii scriu că este ”o destinaţie încîntătoare”, cu un centru vechi perfect prezevat.


Krynica-Zdroj, Polonia


Krynica-Zdroj este un oraş mult mai puţin turistic decît multe altele din Polonia, însă acesta rămîne unul dintre cele mai frumoase din ţara aflată în centrul continentului. Cunoscut pentru izvoarele termale, Krynica-Zdroj este o destinaţie perfectă pentru „o escapadă de atmosferă”. Aflat în vecinătatea munţilor Beskizi, turiştii pot avea privelişti impresionante în timp ce savurează o masă delicioasă la restaurantele rustice din zonă.


Mikulv, Cehia


Mikulov este recomandat ca o destinaţie de top pentru arhitectura sa impresionantă. Oraşul găzduieşte unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste din Europa, iar vizitatorii pot descoperi „secretele fabricării vinului” într-o cramă care datează de la 1643.





Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load