X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Tensiuni în Franța: Poliția a folosit gaze lacrimogene, împotriva Vestelor Galbene

30 mar. 2019,, 17:45   Externe
2018 0

„Vestele galbene“ s-au mobilizat din nou, pentru a 20-a sîmbătă de proteste, în ciuda interdicţiilor dictate de teama unor noi violenţe, relatează AFP.

După violenţele din 16 martie, autorităţile din Paris au interzis din nou, sîmbătă, manifestaţiile pe Champs-Elysees, precum şi într-un perimetru care include Palatul Elysee şi Adunarea naţională. Au fost declarate două manifestaţii şi patru întruniri, potrivit prefecturii, care nu a precizat locurile acestora.

Pînă la prînz, aproximativ 300 de manifestanţi s-au strîns în faţa Garei de Est din Paris. Protestatarii au pornit în marş şi s-au unit cu alţi manifestanţi, în apropierea pieţei Chatelet. Grupul a traversat Sena şi s-a îndreptat către Trocadero.

“Nu o să incendiem nimic pentru că dacă stricăm ceva opinia publică va fi împotriva noastră. Important este să cîştigăm de partea noastră opinia publică şi să schimbăm sistemul care este la originea tuturor problemelor noastre”, a declarat Sophie Tissier, care se numără printre liderii manifestanţilor. Tensiuni au izbucnit în jurul prînzului, în zona Rivoli, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene.

Un manifestant rănit a fost evacuat de poliţişti, potrivit Le Parisien. La Avignon, cîteva persoane au fost reţinute preventiv, pentru port de armă albă. Manifestanţii au început să se strîngă fără să poarte celebrele veste galbene, pentru a nu fi identificaţi. Au avut loc tensiuni între protestatari şi poliţişti, iar manifestanţii au încercat să spargă cordonul poliţiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?