X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Telefoanele mobile, interzise la Casa Albă

11 sep. 2018,, 21:32   Externe
2875 0

Casa Albă a schimbat din nou politica privind utilizarea telefoanelor mobile după ce luna trecută, Omarosa Manigault Newman a dezvăluit că l-a înregistrat pe şeful staff-ului, John Kelly, în timp ce a concediat-o, scrie CNN.

Astfel, de acum înainte, membrii staff-ului nu vor mai avea voie să îşi lase telefoanele în dulapurile de la intrarea în sala în care au loc şedinţe, cum au făcut în primele 19 luni ale mandatului lui Trump. În schimb, ei se vor întoarce şi îşi vor lăsa telefoanele ori în birourile personale ori în dulapurile plasate în Aripa de Vest.

Doi oficiali ai administraţiei au declarat pentru CNN că ei consideră că această schimbare este un răspuns la informaţia că Newman l-a înregistrat pe Kelly.

Aceasta este a doua astfel de schimbare după ce în ianuarie, Kelly a interzis folosirea telefoanelor personale în Aripa de Vest a Casei Albe.

Decizia vine după ce un editorial anonim publicat în New York Times de către un membru al administraţiei descrie felul în care membrii staff-ului încearcă să „îl ţină sub control” pe preşedintele Donald Trump. Este, cel mai probabil, conform CNN, un nou efort al Casei Albe de a împiedica apariţia de noi informaţii.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?