Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Țara-exemplu pentru gestionarea crizei COVID se confruntă cu al doilea val

23 iun. 2020,, 15:01   Externe
2117 0

Oficialii din Coreea de Sud spun că țara trece printr-un al doilea val de coronavirus, deși înregistrează un număr relativ redus de noi infectări, relatează digi24.ro, citînd BBC.

Țara a fost considerată un exemplu de succes în lupta cu COVID-19, dar acum se așteaptă ca epidemia să continue și în următoarele luni.

Șefa Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor(KCDC), Jung Eun-kyeong, a declarat că primul val a durat pînă în aprilie. În mai, însă, numărul de cazuri noi a crescut și au apărut inclusiv focare la cluburile de noapte din Seul.

Între aceste perioade, cazurile confirmate zilnic au scăzut de la aproape o mie la zero infecții, timp de trei zile consecutiv.

Jeong Eun-kyeong a precizat că o minivacanță de la începutul lunii mai a marcat începutul unui nou val de infectări, concentrat în mare parte în zona Seul, unde fuseseră înregistrate anterior mai puţin cazuri.


„În zona metropolitană, credem că primul val a fost din martie pînă în aprilie, precum şi din februarie pînă în martie”, a spus Jeong în cadrul unei conferinţe periodice. „Apoi vedem în desfăşurare un al doilea val, care a fost declanşat de vacanţa din mai”, a adăugat ea, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

La sfîrşitul lunii februarie, Coreea de Sud a raportat un vîrf de peste 900 de cazuri într-o singură zi, în cadrul primului focar important din afara Chinei.

Pînă la sfîrşitul lunii aprilie, în urma unei campanii intensive de monitorizare şi testare, numărul cazurilor noi nu a mai depăşit cifra zece.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce ţara a anunţat că va relaxa măsurile de distanţare, la începutul lunii mai, numărul cazurilor noi de infectare a crescut, în special în rîndul tinerilor care au frecventat cluburile de noapte şi barurile în Seul în perioada minivacanţei.

„Iniţial am prevăzut că va apărea al doilea val toamna sau iarna. Estimarea noastră s-a dovedit a fi greşită. Atît timp cît oamenii au contacte apropiate cu ceilalţi, credem că infectările vor continua”, a spus Jeong Eun-kyeong.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?