Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Țara care ar putea introduce un impozit unic pentru a-i atrage pe străinii bogaţi

8 noi. 2019,, 01:30   Externe
2034 0

Grecia vrea să îi atragă pe străinii bogaţi prin introducerea unui impozit unic de 100.000 de euro pentru persoanele dispuse să îşi mute rezidenţa în Grecia.

Guvernul de la Atena, care de la instalare, în luna iulie, caută modalităţi pentru a stimula creşterea economică, ar urma să anunţe joi noul proiect pentru cei care vor putea beneficia de statutul de non-domiciled (non-dom), adică cei care vor putea pretinde că trăiesc în Grecia chiar dacă au domiciliul în altă ţară.

Programul non-dom face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului de taxe ce include reducerea nivelului de impozitare pentru companii şi gospodării şi o taxă unică de 15% pentru opţiunile pe acţiuni (stock options).

Guvernul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis mizează pe o creştere economică de 2,8% în 2020, un nivel considerat optimist de creditorii internaţionali şi alte instituţii. În acest sens, Guvernul de la Atena a deblocat proiectul Hellinikon, care prevede transformarea unui aeroport dezafectat într-un proiect imobiliar, şi a acordat grupului minier Eldorado Gold Corp permisiunea de a investi într-o mină de aur din nordul Greciei. De asemenea, autorităţile intenţionează să accelereze programul de privatizări.

Însă principala provocare penrtu Grecia este atragerea de investiţii care să creeze locuri de muncă, avînd în vedere că investiţiile de capital fix se situau la 20,6% din PIB înainte de criza datoriilor iar estimările Guvernului pentru 2020 arată că aceste investiţii de capital fix se vor situa la 13,1% din PIB.


Potrivit noului plan, investitorii dispuşi să îşi mute rezidenţa în Grecia vor plăti o taxă unică de 100.000 de euro plus o sumă de 20.000 de euro pentru fiecare membru al familiei. Beneficiarii acestui program vor fi obligaţi să fie în Grecia cel puţin 183 de zile pe an, a declarat pentru Bloomberg un oficial guvernamental. De asemenea, beneficiarii vor trebui să investească 500.000 de euro în economia Greciei în primii trei ani de rezidenţă. Programul se va întinde pe o perioadă de 15 ani.

În cazul investitorilor care plasează 1,5 milioane euro în active greceşti, impozitul unic va fi redus la jumătate iar investiţiile de trei milioane de euro vor permite reducerea impozitului unic la 25.000 de euro. O clauză specială îi va proteja pe beneficiari de posibilele modificări adoptate de viitoarele guverne.

O propunere separată destinată să atragă mai multe companii în Grecia prevede o taxă unică de 15% pentru cei care care beneficiază de planuri de opţiuni pe acţiuni, în loc să le taxeze drept venituri la momentul acordării. Măsura este destinată stimulării investiţiilor în sectorul tehnologic, reducerii taxării la nivelul managerilor şi stopării fugii creierelor din Grecia.

Proiectul de act normativ ar urma să fie adoptat de Parlament pînă la finele acestei luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?