TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Talibanii propun SUA un armistiţiu

Talibanii propun SUA un armistiţiu

Talibanii au transmis Statelor Unite o propunere de încetare a focului pe termen scurt, după mai bine de 18 ani de conflict armat, transmite AFP, pe baza a două surse din rîndul insurgenţilor islamişti din Afganistan.

De cîteva săptămîni, americanii au insistat asupra unei atenuări a violenţelor, ca o condiţie preliminară pentru orice progres semnificativ al negocierilor cu talibanii în vederea stabilirii unui calendar al retragerii forţelor SUA şi pentru începerea unui dialog inter-afgan, reaminteşte agenţia.


"Talibanii sînt gata de un armistiţiu temporar, de şapte pînă la zece zile", cu SUA şi cu guvernul afgan, a declarat AFP o sursă din Pakistan. Un alt taliban, tot de pe teritoriul ţării vecine cu Afganistanul, a precizat că oferta a fost finalizată şi transmisă americanilor, apreciind că se va deschide astfel calea către un acord.

Talibanii nu au anunţat public propunerea, iar Washingtonul nu a confirmat primirea.

SUA şi talibanii, în conflict de la sfîrşitul lui 2001, erau pe punctul de a anunţa un acord în septembrie anul trecut, dar preşedintele american Donald Trump a declarat pe neaşteptate că procesul este "mort", din cauza violenţei insurgenţilor. Tratativele s-au reluat în decembrie, în Qatar, însă au fost suspendate din nou după un atac asupra bazei militare de la Bagram, revendicat de rebeli. Ulterior, Statele Unite au cerut reducerea intensităţii conflictului înaintea oricăror alte negocieri serioase.

Cu cîteva ore înainte de declaraţiile surselor AFP, ministrul pakistanez de externe Shah Mehmood Qureshi dăduse asigurări că talibanii sînt dispuşi să dea curs cererii americane.

Pakistanul este una din cele trei ţări care a recunoscut regimul taliban din Afganistan între 1996 şi 2001, înainte de răsturnarea de la putere a jihadiştilor prin intervenţia coaliţiei internaţionale conduse de SUA după atentatele din 11 septembrie. Pakistanezii menţin o relaţie privilegiată cu talibanii, deşi guvernul de la Islamabad este aliat cu Washingtonul în combaterea terorismului. Statele Unite au acuzat de multe ori Pakistanul de duplicitate, în special din cauza adăpostirii talibanilor, care lansează atacuri peste frontieră, în ţara lor de origine; partea pakistaneză a respins întotdeauna acuzaţiile.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load