COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 397 151   INFECTAȚI 256 187(+47)   TRATAȚI 249 216     DECESE 6173(+3)   Mai multe detalii
Diaspora stiri: 1198
Preşedintele stiri: 2783

Taiwanul interzice timp de o lună intrarea cetăţenilor străini

18 mai. 01:00   În lume
1183 0

Taiwanul a anunţat că de miercuri interzice intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini fără permis de rezidenţă, precum şi tranzitul internaţional de pasageri pe aeroport, după ce a raportat un nou record zilnic de 333 de cazuri de coronavirus cu transmitere locală.

Măsura va fi în vigoare pînă la data de 18 iunie, a declarat luni ministrul sănătăţii, Chen Shih-chung, într-o conferinţă de presă.

Luni, numărul de cazuri cu transmitere locală a înregistrat o creştere bruscă de la precedentul record zilnic de duminică, de 206 infectări, declanşînd noi îngrijorări cu privire la evoluţia epidemiei în Taiwan.

Sursele de infectare a zeci de pacienţi cu COVID-19 au rămas neidentificate, conform Centrului de comandă împotriva epidemiei (CECC).

Taiwan, care a ţinut bine sub control epidemia anul trecut, se confruntă cu noi cazuri de ordinul sutelor începînd de sîmbătă, cînd a înăsprit măsurile de prevenţie în zona metropolitană Taipei pentru două săptămîni.

Pînă luni, Taiwan, o insulă cu 23,6 milioane de locuitori, a confirmat un total de doar 2.017 de cazuri pe tot parcursul pandemiei, inclusiv 883 de cazuri cu transmitere locală, şi 12 decese.

Spre a reduce riscul de transmitere, toţi copiii, începînd de la preşcolari şi pînă la liceeni, vor rămîne să înveţe de acasă începînd de marţi şi pînă la 28 mai.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ar trebui de deschis secții de votare suplimentare peste hotare?