X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Super-bogații Nigeriei își comandă pizza de la Londra

9 apr. 2019,, 02:30   Externe
3254 0

Ministrul Agriculturii din Nigeria spune că miliardarii din țara lui își comandă pizza de la Londra și o primesc dimineața. Mîncarea ar fi transportată din capitala britanică în Nigeria la bordul avioanelor British Airways.

„Știți că sînt nigerieni bogați care își folosesc telefoanele pentru a comanda pizza din Londra și pentru a aranja transportul acestora la bordul zborurilor British Airways. Le iau dimineața de la aeroport. Este o situație foarte enervantă, iar noi trebuie să ne mișcăm mult mai repede pentru a micșora acest fenomen”, a spus Audu Ogbeh, ministrul Agriculturii din Nigeria.

Ogbeh nu a dat publicității niciun exemplu de astfel de miliardar și nici nu a spus dacă miliardarii merg personal după pizza la Londra sau au oameni care fac asta pentru ei.

Comentariile lui Ogbeh vin pe fondul unor eforturi pe care le fac oficialii nigerieni în încercarea de a scădea dependența de importuri, care, spune ministrul, afectează agricultorii locali, arată site-ul nigerian The Cable. Ogbeh i-a criticat și pe nigerienii care apelează la importuri, care sînt văzute ca un simbol al bogăției și snobismului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?