Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

SUA sînt gata să revină la negocierile cu Rusia privind START-III

21 feb. 2023,, 19:35   Externe
2180 0

Consiliul Național de securitate al SUA este gata să revină la negocierile cu Rusia privind Tratatul pentru reducerea armelor nucleare strategice (START-III).

Disponibilitatea Washingtonului de a discuta măsurile de consolidare a stabilității strategice a fost anunțată de un reprezentant al Consiliului Național de Securitate la CNN.

"Sîntem gata să ne întîlnim cu Rusia pentru a discuta tratatul și subiectul stabilității nucleare, confirmarea cărui fapt este întâlnirea noastră recentă cu participarea a cinci puteri nucleare, dedicate reducerii riscurilor. Așa cum am spus mai devreme, indiferent de situația internațională actuală, Statele Unite sînt gata să lucreze asupra măsurilor vitale de control al armelor", a spus el.

La 21 februarie, președintele Rusiei Vladimir Putin, în adresarea sa în fața Adunării Federale, a anunțat că suspendă participarea Moscovei la tratatul privind armele strategice ofensive. Șeful statului rus a subliniat că Rusia nu se retrage din tratat, dar anume își suspendă participarea sa. Pentru o cooperare ulterioară în cadrul tratatului, a continuat Putin, Moscova trebuie să înțeleagă exact cum va fi luat în considerare arsenalul nuclear combinat al NATO.

START, sau START III, este un tratat semnat între Rusia și SUA care a intrat în vigoare în 2010. Conform termenilor săi, țările trebuie să-și limiteze arsenalele nucleare la 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, 1.550 de focoase nucleare și 800 de lansatoare desfășurate și ne-desfășurate.

1
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?