Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

SUA: Scrisoare otrăvită trimisă lui Trump, un suspect arestat

21 sep. 2020,, 08:02   Externe
1951 3

Un suspect a fost arestat după trimiterea unui plic care conţinea o otravă, ricină, preşedintelui american Donald Trump, au anunţat duminică autorităţile, notează AFP.

"Confirm că a fost făcută o arestare la Peace Bridge, la Buffalo, New York", a declarat pentru AFP Aaron Bowker, un responsabil vamal, referindu-se la podul care uneşte Canada de statul New York. "Ancheta este în curs", a adăugat el.

Suspectul este o femeie care avea asupra sa o armă de foc în momentul arestării, potrivit mai multor media americane.

Un responsabil guvernamental a precizat pentru agenţia France Presse, sub protecţia anonimatului, că luni este prevăzută trimiterea femeii în faţa unui judecător.

Presa americană a făcut cunoscut sîmbătă că autorităţile au interceptat un plic care conţinea ricină şi îi era adresat preşedintelui Donald Trump. Scrisoarea fusese descoperită mai devreme în cursul săptămînii şi nu ajunsese pînă la Casa Albă, potrivit cotidianului New York Times şi postului de televiziune CNN.

Jurnalul a adăugat că scrisoarea ar fi fost trimisă din Canada.

Corespondenţa adresată Casei Albe este mai întîi inspectată şi apoi triată în depozite de lîngă Washington.

Potrivit CNN, conţinutul plicului a fost testat de mai multe ori într-unul din aceste depozite, prezenţa ricinei fiind confirmată.

Ricina este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal, de 6.000 de ori mai puternică decît cianura. Este vorba de o substanţă mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi împotriva căreia nu există antidot.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?