X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

SUA oficial se retrag din acordul pentru climă de la Paris miercuri, după alegeri

4 noi. 2020,, 07:43   Externe
2934 0

Retragerea Statelor Unite ale Americii din acordul de la Paris vizînd combaterea schimbărilor climatice devine efectivă miercuri, a doua zi după alegerile prezidenţiale.

Miercuri se împlineşte un an de cînd administraţia preşedintelui Donald Trump a notificat Organizaţia Naţiunilor Unite în legătură cu ieşirea SUA din acord, începînd procesul de un an, necesar conform regulilor pactului, pentru a se retrage, relatează DPA.

Cea mai mare economie din lume şi al doilea mare emiţător de gaze cu efect de seră după China, Statele Unite sînt prima naţiune care iese din acord, semnat de aproape toate ţările în 2015.

Măsura ar pune administraţia Trump efectiv în contradicţie cu toţi aliaţii săi şi concurenţii majori cu privire la problema schimbărilor climatice, informează Agerpres.

Preşedintele american în exerciţiu a fost un opozant ferm al acordului şi a anulat reglementările de mediu, spunînd că acestea inhibă afacerile şi oferă avantaje altor ţări. El a pus sub semnul întrebării în mod repetat ştiinţa schimbărilor climatice.


Trump a anunţat pentru prima dată în 2017 retragerea SUA din acordul de la Paris. Dacă ar fi reales, ţara ar rămîne probabil în afara efortului internaţional de a încetini schimbările climatice cel puţin în următorii patru ani.

Între timp, rivalul democrat al lui Trump, Joe Biden, a promis să se alăture imediat acordului de la Paris dacă va cîştiga scrutinul şi va ajunge la Casa Albă.

Oameni de ştiinţă internaţionali din domeniul climei avertizează că este nevoie de acţiuni drastice pentru a preveni creşterea temperaturilor globale cu mai mult de 1,5 pînă la 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, aşa cum se prevede în acord.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?