„Operaţiunea a fost reuşită şi nu a făcut nicio victimă civilă”, le-a precizat jurnaliştilor această sursă. Zawahiri ar fi fost omorît într-un atac cu drone, potrivit unor surse militare. Acesta împlinise de curînd 71 de ani, și a rămas un simbol internațional vizibil al organizației teroriste, la 11 ani după ce militarii americani l-au ucis pe Osama Bin Laden, transmite Digi24.ro.
Preşedintele Joe Biden urmează să vorbească despre această „operaţiune antiterorism reuşită”, potrivit Casei Albe care nu a oferit detalii suplimentare.
Acest anunţ intervine la aproape un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan, care a permis talibanilor să preia din nou controlul asupra ţării după douăzeci de ani, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Pe de altă parte, Statele Unite au mai anunţat la mijlocul lui iulie că l-au ucis pe liderul grupării Stat Islamic (SI) din Siria, Maher al-Agal, într-o lovitură de dronă, operaţiune care a „slăbit considerabil capacitatea SI de a pregăti, finanţa şi desfăşura operaţiuni în regiune”, potrivit unui purtător de cuvînt al armatei americane.
Adăuga comentariu