Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

SUA în alertă înaintea învestirii lui Joe Biden

18 ian. 2021,, 09:43   Externe
5235 2

Toate cele 50 de state americane și districul Columbia sînt în alertă față de posibile proteste violente în acest weekend, înaintea inaugurării de miercuri a președintelui-ales Joe Biden, potrivit BBC.

Trupele Gărzii Naționale din toată țara sînt trimise la Washington DC pentru a descuraja o repetare a revoltei de pe 6 ianurie care s-a soldat cu decese.

FBI a avertizat că susținătorii lui Trump pun la cale „proteste armate” la Capitoliul SUA și la toate celelalte capitolii din țară, transmite digi24.ro.

Esplanada “National Mall” din DC a fost închisă.

De asemenea, străzile capitalei sînt baricadate, în contextul unor măsuri de securitate mai strînse.


Echipa Biden a făcut deja apel la americani să evite călătoria spre capitală, datorită pandemiei de Covid-19, iar oficiali locali au precizat că oamenii ar trebui să urmărească inaugurarea de la distanță.

Duminică ar putea avea loc proteste, după ce mesaje publicate pe rețele online de către susținători ai lui Donald Trump și grupuri de extremă-dreapta cereau demonstrații armate pe 17 ianuarie și un marș organizat la Washington DC în ziua inaugurării.

Cîteva grupuri înarmate au transmis susținătorilor să nu participe, făcînd referire la măsurile dure de securitate sau afirmînd că evenimentele planificate sînt capcane ale poliției.

Aceasta vine ca urmare a unei săptămîni în care Donald Trump a devenit primul președinte al SUA care să fie pus sub acuzare de două ori. El se va prezenta în Senat pentru a fi audiat pentru acuzația de “incitare la insurecție”, legată de asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului american de către grupuri formate din susținătorii săi.

Ce state iau măsuri

Statele americane iau măsuri de precauție, de la baricadarea ferestrelor capitoliilor pînă la interzicerea demonstrațiilor.

Guvernatorii din Maryland, New Mexico și Utah au declarat stări de urgență înaintea unor posibile proteste.

California, Pennsylvania, Michigan, Virginia, Washington și Wisconsin sînt printre statele care își activează Gărzile Naționale iar Texas închide sîmbătă propriul capitoliu pînă după ziua inaugurării.

Potrivit directorului Departamentului pentru siguranță publică din Texas, informările sugerează că “extremiști violenți” ar putea infiltra proteste plănuite pentru a “efectua infracțiuni”.

Guvernatorul din Virginia a declarat într-o conferință de presă de joi: ”Dacă plănuiți să veniți aici sau la Washington cu rea voință în inimile voastre, ar trebui să vă întoarceți acum spre casă. Nu sînteți bineveniți aici și nu sînteți bineveniți în capitala națiunii noastre. Iar dacă veniți aici și vă manifestați, Virginia va fi pregătită”.

Analiștii consideră că statele care au avut bătălii electorale tensionate sau prelungite au un risc mai mare la violență. Michigan a ridicat un gard înalt în jurul capitoliului său din Lansing.

“Suntem pregătiți pentru ce e mai rău, însă rămînem cu speranța că cei care aleg să protesteze la capitoliul nostru să o facă în pace”, a declarat, vineri, șeful poliției de stat. Clădirea va avea un număr mai mare de polițiști prezenți pînă cel puțin la mijlocul lui februarie, a adăugat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?