X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

SUA au intrat "într-o nouă fază" a epidemiei de COVID

4 aug. 2020,, 04:30   Externe
3268 0

Statele Unite au intrat într-o ''nouă fază'' a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, a declarat duminica aceasta coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx, scrie Agerpres, citînd AFP.

"Suntem într-o nouă fază", a spus Birx. "Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie şi aprilie", a declarat ea pentru CNN, subliniind că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte.

Virusul "s-a răspîndit extraordinar. Este prezent atît în zonele rurale, cît şi în cele urbane", a spus ea, avertizîndu-i pe "toţi cei care locuiesc în zonele rurale (că) nu sînt imuni sau protejaţi în faţa acestui virus".

Ea a insistat că respectarea măsurilor sanitare precum purtarea măştii, măsuri de igienă şi distanţare fizică sînt esenţiale.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare şi 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri şi 154.834 de decese, devenind ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?