X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Сritica avorturilor din partea lui Salvini a stîrnit un val de nemulțumiri

18 feb. 2020,, 22:30   Externe
1966 0

Liderul extremei drepte italiene Matteo Salvini a declanşat luni un val de critici după ce a denunţat ceea ce a numit o recurgere frecventă de către femeile străine la clinicile medicale de urgenţe pentru a face avort, în opinia sa din cauza unui „stil de viaţă necivilizat”, transmite Agerpres, care citează AFP.

Întreruperea voluntară a sarcinii (IVG, pînă la trei luni) a fost legalizată în Italia în anul 1978. După a treia lună de sarcină, avortul rămîne posibil pentru motive terapeutice limitate, dar este un tip de intervenţie dificilă de efectuat întrucît 70% dintre ginecologi refuză să o practice, în numele „obiecţiei de conştiinţă”.

„Am avut semnale potrivit cărora anumite femei, care nu sînt nici din Roma, nici din Milano, s-au prezentat pentru a şasea oară la clinica de urgenţă la Milano pentru o întrerupere de sarcină”, a declarat Matteo Salvini, care se bazează pe mărturia infirmierelor de la urgenţă.

„Nu este treaba mea, nici cea a statului să dea lecţii de morală sau de etică indiferent cui; este corect ca femeia să aleagă pentru ea însăşi şi pentru viaţa sa. Dar nu se pot considera clinicile de urgenţă ca soluţie la un mod de viaţă necivilizat”, a afirmat Salvini într-o reuniune publică la Roma.

„Unii cred că aceste clinici de urgenţă sînt un distribuitor automat de îngrijiri medicale fără a plăti un cent. Este timpul să spunem «stop» miilor de cetăţeni non-italieni care se prezintă la urgenţă. A treia oară cînd vă veţi prezenta, veţi plăti”, a continuat Matteo Salvini.


Declaraţiile sale au fost criticate în rîndul clasei politice italiene. Liderul Partidului Democrat (aflat la guvernare), Nicola Zingaretti, a denunţat „insultele, teoriile extravagante şi statisticile aleatorii” ale lui Salvini.

„Din fericire, serviciile de urgenţă italiene nu ţin cont de aceste provocări, care nu aduc atingere serviciului sanitar italian”, a adăugat Zingaretti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?