X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Sri Lanka sapă şanţuri în jurul gropilor de gunoi pentru a ţine la distanţă elefanţii flămînzi

26 noi. 2020,, 00:01   Externe
7225 0

Autorităţile din Sri Lanka au dispus săparea unui şanţ în jurul uneia dintre gropile de gunoi din ţară pentru a ţine la distanţă turmele de elefanţi flămînzi şi pentru a reduce conflictele dintre animale şi săteni, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Zeci de elefanţi ies zilnic din pădure şi se îndreaptă spre groapa de gunoi situată în apropiere de oraşul Ampara din estul ţării, scotocind prin movilele de deşeuri după resturi de legume ofilite.

Aceasta a devenit o imagine comună la trei dintre cele mai mari gropi de gunoi din ţară, situate în apropierea zonelor de protecţie a faunei sălbatice.

Luna trecută, imaginea sfîșietoare a unei turme de elefanți care caută mîcare într-un munte de gunoaie a cîștigat premiul întîi la concursul de fotografie al Societății Regale de Biologie. Tema competiției a fost „Lumea noastră se schimbă”, iar fotograful a cîștigat 1000 de lire sterline.

Pe lângă resturile de alimente, elefanţii consumă şi plastic, care îi ucide lent, după cum au subliniat oficialii.


În 2019, un număr record de 361 de elefanţi au murit în principal din cauza oamenilor, a atras atenţia organizaţia locală pentru protecţia mediului.

Groapa de gunoi din Ampara a fost creată în urmă cu aproximativ un deceniu în mijlocul unui coridor folosit de elefanţi, în această zonă fiind prezente între 200 şi 300 de exemplare.

Gardurile electrice nu au reuşit să îi ţină la distanţă pe elefanţi.

„Nu există un plan sau un sistem adecvat pentru aşa ceva”, a declarat P.H. Kumara din cadrul Comitetului Fermierilor Gal Oya, o cooperativă agricolă din regiunea din jurul Ampara.

„Instituţiile guvernamentale au înfiinţat depozite de deşeuri la limita zonelor de protecţie a faunei sălbatice. Din cauza aceasta, elefanţii sălbatici şi alte animale sălbatice care mănîncă gunoiul mor”, a adăugat Kumara.

Guvernul încearcă în prezent să creeze şanţuri în jurul depozitului de deşeuri pentru a ţine la distanţă animalele.

Sătenii, care au avut o coexistenţă neliniştită cu turmele sălbatice, susţin că acest lucru nu face decît să înrăutăţească situaţia.

„Elefanţii sălbatici care vin la depozitul de deşeuri stau aici zi şi noapte. Apoi intră în satele învecinate şi le fac rău sătenilor, proprietăţilor acestora şi terenurilor agricole. Rezultatul final este că acest conflict om-elefant se înrăutăţeşte şi pierdem elefanţi, care sînt bunul nostru naţional”, a spus Kumara.

Aproximativ 7.500 de elefanţi sălbatici trăiesc în Sri Lanka, ţară cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori.

Elefanţii domestici sunt veneraţi pe insulă şi sunt folosiţi în cadrul evenimentelor religioase şi culturale pe tot parcursul anului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?