X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Spitalele din Germania vor trata pacienți francezi aflați în stare critică

23 mar. 2020,, 15:15   Externe
1707 1

Spitalele din Germania s-au oferit să trateze unii pacienți aflați în stare critică din regiunea Alsacia din Franța, care se luptă să facă față unui număr tot mai mare de cazuri de pandemie cu coronavirus, informează Reuters.

Patru spitale didactice și un spital de armată din sud-vestul landului german Baden-Wuerttemberg vor lua 10 pacienți francezi aflați în stare gravă și care necesită ventilație. Totodată, statul verifică și alte spitale dacă dispun de mai multe paturi de rezervă în unitățile de terapie intensivă, a anunțat Ministerul pentru știință și cercetare al landului, într-o declarație citată de Reuters.

Acest gest a fost urmat de de acțiuni similare din partea landurilor germane Renania-Palatinat și Saarland, precum și din partea a trei cantone elvețiene, care s-au alăturat, de asemenea, în efortul de a îngriji pacienții francezi.

De altfel, la nivel federal, Germania este primul stat european care a anunțat o măsură de sprijin și pentru Italia, unde va trimite un milion de măști sanitare.

Criza din estul Franței a determinat armata franceză să transfere șase pacienți în stare critică din cauza coronavirusului într-o unitate militară. Germania și Franța sînt printre cele mai afectate state membre ale Uniunii Europene de răspîndirea virusului Covid 19, fiind devansate de Italia și Spania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?