Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Slovacii își aleg președintele pentru următorii cinci ani

23 mar. 09:45   Externe
1973 0

Slovacii votează sîmbătă în cadrul unor alegeri prezidențiale care ar putea consolida controlul premierului Robert Fico asupra puterii, în dorința lui de a avea legi anticorupție mai blînde, mai multe pîrghii asupra mass-media publice și o voce discordantă față de sprijinul UE pentru Ucraina, relatează Reuters.

Secțiile de votare sînt deschise în primul tur de scrutin de la ora locală 8:00 pînă la ora 23:00. Un al doilea tur de scrutin între primii doi candidați va avea loc pe 6 aprilie, dacă niciunul nu obține majoritatea în acest weekend, transmite Moldova1.

Aliatul lui Fico, Peter Pellegrini, în vîrstă de 48 de ani, este favorit în cursa pentru a o înlocui pe președinta Zuzana Caputova, în vîrstă de 50 de ani, care este o adversară înverșunată a lui Fico, dar care nu a mai dorit să candideze pentru un nou mandat.

Fico a revenit la putere în urma alegerilor din septembrie anul trecut, după ce a reușit să convingă alegătorii cu promisiunea de a opri ajutorul militar acordat Ucrainei în lupta împotriva invaziei rusești, de a menține cheltuielile publice pentru a ajuta populația afectată de creșterea prețurilor și de a pune capăt guvernării haotice din timpul administrației anterioare conduse de opoziție.

Pellegrini, fost prim-ministru și fost membru al partidului de stînga SMER al lui Fico, aflat la guvernare, este în prezent șef al partenerului minoritar de coaliție, HLAS, și speră să repete succesul actualului șef al executivului.


Pe lista de candidați, el se confruntă cu Ivan Korcok, 59 de ani, fost ministru de externe pro-UE, care dorește să împiedice guvernul să obțină controlul și asupra funcției prezidențiuale.

Deși președinții slovaci nu dețin multe puteri executive, ei au un rol în numirile din guvern și în alte funcții și pot influența dezbaterea publică, așa cum a făcut deseori liberala Caputova.

În trecut, alegătorii au refuzat deseori să acorde partidelor aflate la putere atît funcția guvernamentală, cît și cea prezidențială.

6
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?