Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Site-ul de campanie al preşedintelui SUA a fost piratat

28 oct. 2020,, 23:30   Externe
6854 1

Site-ul de campanie al preşedintelui SUA, Donald Trump, candidat la alegerile din 3 noiembrie, a fost piratat pentru scurt timp marţi, cu o săptămînă înainte de scrutin, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Acest site a fost piratat”, a indicat un mesaj postat câteva minute pe o pagină donaldjtrump.com. „Lumea este sătulă de informaţiile false pe care preşedintele le răspîndeşte în fiecare zi”, se arată în mesaj.

Autorii piratării au susţinut că au informaţii confidenţiale despre Donald Trump şi guvernul acestuia şi au cerut plata cu criptomonedă pentru a dezvălui conţinutul.

Un purtător de cuvînt al campaniei Trump 2020, Tim Murtaugh, a confirmat piratarea într-un comunicat şi a indicat că poliţia efectuează investigaţii pentru a afla sursa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?