Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Simbolul Franței se redeschide pentru turiști

25 iun. 2020,, 16:10   Externe
3246 0

Turnul Eiffel, emblematicul monument francez care domină Parisul de la înălţimea celor 324 de metri ai săi, se redeschide joi publicului, în speranţa de a atrage locuitorii regiunii Paris în absenţa turiştilor străini tradiţionali, încă rari în capitală, informează Agerpres, care citează AFP.

Acest monument, unul dintre cele mai vizitate din lume - cu şapte milioane de vizitatori pe an, potrivit administratorilor săi - s-a închis pe 13 martie din cauza epidemiei de COVID-19, chiar înainte de impunerea unei carantine generalizate în Franţa, pe 17 martie.

Administratorii acestui simbol al Parisului, celebru la nivel mondial, nu au renunţat însă, în aceste trei luni, la iluminarea nocturnă a edificiului, al cărei punct culminant îl reprezintă "farul": două fascicule de lumină care ajung pînă la o distanţă de 80 de kilometri. Circa 336 de proiectoare contribuie la spectacol, alături de 20.000 de becuri distribuite pe structură pentru a lumina edificiul timp de cinci minute la începutul fiecărei ore nocture.

Vizitatorii vor putea urca în turn începînd cu ora 10:00 (ora 08:00 GMT).

Iniţial, vor fi posibile doar vizitele pe scări, pînă la etajul al doilea. La începutul lunii iulie, dacă situaţia sanitară o va permite, ascensoarele ar putea fi redeschise pînă la etajul al doilea, însă nu şi cele mai mici, care transportă vizitatorii de la al doilea etaj în vîrf.


Redeschiderea se va face sub auspiciile unor măsuri stricte de siguranţă, ce includ urmarea unor trasee marcate prin săgeţi, purtarea obligatorie a măştilor, limitarea numărului de vizitatori şi respectarea distanţei între persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?